Istoria unui club

– pentru prima oară scrisă –

 

PhotoFunia-1441367887

Bucureştiul este Capitala României Mari. E frenezie la Palatul regal, la Guvern şi la Primăria Oraşului Bucureşti. E treabă multă peste tot, pentru că o României Mare are nevoie de o Capitală mare.


 

Era anul 1922… 

Exista atunci în partea de nord a oraşului, unde se află acum Parcul Herăstrău, un teren mlăştinos, apărut prin defrişarea unei porţiuni din fostul Codru al Vlăsiei.În audienţă la primarul Capitalei, domnul Dem I. Dobrescu, se prezintă colonelul Greble E. St. Junior şi Alexandru Marghiloman. Suntem în luna martie a anului 1922, ziua a 7-a.
– N-am bani, am prea multe de făcut, se plânge preventiv primarul.Cei doi zâmbesc pentru că le sunt cunoscute elanurile constructive ale domnului Dem I. Dobrescu, supranumit „primarul Târnăcop” din cauza numeroaselor lucrări de demolare şi construcţii pe care le-a demarat în Bucureşti.
– Noi am venit să vă ajutăm, să vă dăm, nu să vă luăm…

Bref, în 19 aprilie 1922, la sediul „Jockey-club” din Bucureşti se constituie „Cercul de sporturi Băneasa Country-club” cu 145 de membrii: 143 de persoane fizice şi două persoane juridice, „Jockey-club” şi „Automobil club”. Fiecare persoană fizică fondatoare plătea o taxă de înscriere de 4.000 de lei şi o cotizaţie anuală de 2.000 lei. „Jockey-club” venea cu un capital de 500.000 lei, iar „Automobil club” cu 200.000 lei.Printre membrii fondatori se aflau personalităţi ilustre ca: Alexandru Marghiloman, Prinţul Ghica, Barbu Catargiu, Principele Barbu Ştirbey, Negroponte etc.La articolul 16 din Statutul Asociaţiei, la capitolul „Dispoziţii tranzitorii” scrie clar: „Subsemnaţii fundatori dăm deplină aprobare convenţiunei semnate între Primăria Capitalei şi D.D.Al. Margiloman şi colonel Greble, reprezentând fiecare grupurile care au luat iniţiativa”.Care era convenţiunea cu primăria? Asociaţia „Cercul de sporturi Băneasa” primea de la primărie 15 ha pentru a-şi face „terenuri de golf, polo pe iarbă, tenis, înot, canotaj, manej de obstacole, tir de porumbei etc” cu condiţia să amenajeze restul „Parcului naţional” (actualul Herăstrău), adică mai bine de 30 de ha, pe cheltuiala asociaţiei.

Deciziunea nr. 189/1923 a Primăriei Capitalei enunţă, clar:

„Având în vedere că Primăria faţă cu starea financiară este pusă în imposibilitate de a executa lucrările pentru înfiinţarea Parcului Naţional, obligaţiune ce şi-a luat prin lege faţă de Ministerul de Domenii;
Că Societatea Sportivă îşi ia sarcina de a executa lucrările de amenajare cu cheltuiala sa şi a amenajat treptat şi restul Parcului Naţional, pentru Public; Pentru aceste motive Comisiunea Interimară aprobă a se ceda de îndată folosinţa aparte din terenul Parcului Naţional pe timp de 19 ani (apoi s-a prelungit la 40 – n.n.) în condiţiunile de detalii ce se vor stabili de către Domnul Preşedinte, împreună cu Comisia tehnică cu dezideratul exprimat de Comisiunea Interimară ca acest parc să poarte titlul de «Parc Comunal». Atribuirea fostului parc Montesquieu (45 ha) pentru: două treimi amenajat ca parc pus la dispoziţia publicului şi o treime să fie destinat ca Parc Sportiv pentru membrii Federaţiei (…)”
Câţiva ani mai târziu a luat fiinţă aici primul teren de golf din Romania, în cadrul Country Club, numit aşa pentru că, la acea vreme, zona era extravilană.
Din 1928, Prinţul Puiu Ghica aduce din Franţa un profesor de golf, pe Jean Baptiste Lammaison. Dupa plecarea acestuia, în 1932, locul este ocupat de profesorul englez J.T. Becker. Din acest moment începe amenajarea terenului de golf. Împreună cu asistentul său, Paul Tomiţă. Becker realizează încă nouă trasee de golf, care acum formau un teren standard, de 18 găuri. Toate green-urile erau amenajate pe iarbă. Noul teren a fost inaugurat în 1937.

Principele Barbu A. Ştirbey

Regina Maria

Alexandru Marghiloman

Cei de astăzi, care se plimbă prin Herăstrău, ar trebui să afle că parcul a fost, pur şi simplu, construit de „Cercul de sporturi Băneasa – Country Club”, actualul Club Diplomatic Bucureşti. S-au plantat, pe cheltuiala membrilor, 22.000 de arbori, s-au construit 6 km de alei, s-a plantat iarbă, s-au pus flori, s-a curăţat lacul, s-au consolidat malurile.
Şi toate acestea fără ca „asociaţiunea” să fie constituită legal. Ea funcţiona prin buna înţelegere a membrilor, avea organe de conducere, avea buget, contabilitate şi adunare generală, dar nu era înregistrată la Judecătorie, deci nu era legalizată.
Până şi presa de opoziţie a epocii a remarcat că la câte „obraze subţiri” s-au băgat în poveste e greu de imaginat că s-ar putea face „obiecţiuni serioase” la această „Probă de devotament public”. Iată doar câteva nume de „obraze subţiri” dintre membrii fondatori: Max Ausschmidt, C. Argetoianu, generalul Anderson, Basarab Brâncoveanu, principele Jean Calimache, D. Chrissoveloni, principele Cantacuzin, Barbu Catargiu, principele A.D. Ghica, G. Negroponte, E. Ottulescu, M. Prager, principele Barbu Ştirbey, baronul Stărcea şi mulţi alţii.
Atâta prestigiu avea „asociaţiunea” încât Primăria Capitalei îi aprobă prin Autorizaţiunea nr. 14 din 25 mai 1925 să-şi construiască „un pavilion pentru necesităţi sportive”. Este actualul Club house şi restaurant, renovat după cutremurul din 1977. În 1977, baza sportivă a Clubului s-a înbunătăţit şi cu noi terenuri de tenis şi o piscină.
Abia în Adunarea Generală Extraordinară din 11 noiembrie 1928, „asociaţiunea” se decide să se înregistreze legal, sub înaltul patronaj al principelui regent Nicolae şi al reginei Maria, lucru care se întâmplă la începutul anului 1929.
Anii 1932-1938 reprezintă perioada de glorie a Contry Club, organizaţia ajungând să aibă în rândurile sale aproape 500 de membri.
După aceea, au venit vremuri grele. Comuniştii au tot încercat să desfiinţeze clubul de sporturi elitiste (golf, tenis), dar atât dr. Petru Groza, cât şi Ion Gheorghe Maurer au reuşit să-l salveze, ascunzându-l sub umbrela Ministerului Afacerilor Externe. Chipurile, diplomaţii străini trebuiau să aibă un refugiu. Un refugiu a avut, în tot acest timp şi profesorul de golf Paul Tomiţă, cel cu care şi regele Mihai a învăţat să joace golf. Locuia în podul club-house-ului şi continua să dea lecţii de golf, mai mult străinilor pentru că în C.C. al P.C.R. nu prea erau amatori.
În 1975 Paul Tomiţă pleacă la pensie, iar Clubul Diplomatic Bucureşti intră „în morişca” vremurilor. În 1976 terenul de golf este desfiinţat, el devine un maidan „public”, totul intră în paragină şi părea că acesta e sfârşitul. Clubul funcţiona, cu câteva terenuri de tenis, o piscină şi două restaurante.
După decembrie 1989, alte aventuri. Întâi cu procese, apoi – după ce Clubul Diplomatic Bucureşti câştigă definitiv în instanţă – începe, timid, refacerea.
În 1993 începe reconstrucţia terenului de golf, dar numai şase găuri din cele nouă.
În ultimii ani, s-a investit constant pentru modernizarea terenului şi eficientizarea activităţii de golf, s-au îmbunătăţit suprafeţele de joc, s-a instalat un sistem de irigare automată, a fost refăcut sistemul de drenaj, s-au montat pompe de mare capacitate, s-au procurat utilaje moderne de tuns iarba, s-a construit un driving-range.
Azi e cel mai îngrijit teren de golf din România: tee-urile irigate, green-urile la fel, terenul verde cam 9 luni pe an, chiar dacă are doar şase găuri.
Clubul Diplomatic Bucureşti intră, încet-încet, într-o istorie ceva mai normală. Prin decizia Guvernului României din 27 octombrie 1996, Ministerul Afacerilor Externe primeşte în administrare terenul „pentru desfăşurarea activităţilor specifice Clubului Diplomatic Bucureşti”, inclusiv cele trei găuri de peste lac, care ar trebui să intre în configuraţia vechilui teren de golf, adică a unui teren de 9 găuri licenţiat PGA. În felul acesta, Bucureştiul ar fi una din puţinele capitale din Europa care are un teren de golf în centrul oraşului.
Clubul Diplomatic Bucureşti are astăzi 8 terenuri de tenis pe zgură, două piscine în aer liber, 2 restaurante (unul în Pavilionul central), teren de golf cu şase găuri, driving-range, mini-teren de fotbal.